În cadrul Anului european al patrimoniului cultural Comisia Europeană a pregătit activități interactive destinate să încurajeze elevii să descopere, să interacționeze și să afle despre patrimoniul lor cultural. Noul set de instrumente pentru profesori „Patrimoniul cultural al Europei” se concentrează pe înțelegerea mai bună a patrimoniului cultural, atât în comunitatea locală imediată a elevilor, cât și în contextul european.

Creșterea gradului de conștientizare a copiilor și a tinerilor cu privire la valoarea patrimoniului nostru comun, fie că e literatura, arta și monumentele, meșteșugurile învățate de la strămoși sau tradițiile noastre, este un obiectiv-cheie al Anului European și o condiție prealabilă pentru păstrarea patrimoniului cultural european. În Ziua Mondială a Profesorului stabilită de UNESCO (5 octombrie), Comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport Tibor Navracsics a lansat setul de instrumente în domeniul patrimoniului cultual pentru cadrele didactice, elaborat în toate cele 24 de limbi oficiale ale UE. Setul a fost creat pentru a ajuta profesorii de orice disciplină să prezinte și să discute despre patrimoniul cultural la orele de clasă și în afara acestora cu elevii cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani.

Deoarece conținutul este universal, poate fi utilizat nu doar în anul curent, ci și în viitor. Activitățile de tip joc și implicare încurajează elevii să reflecteze asupra următoarelor întrebări: ce este patrimoniu cultural și de ce este important să îl prețuim și să îl păstrăm? Care este patrimoniul cultural al Europei și de ce este promovat dincolo de frontierele naționale?

Ce conține setul de instrumente?

  • Ghidul profesorului, care explică modul de utilizare a setului de instrumente și prezintă toate elementele sale;
  • Două planuri de lecție. Primul se concentrează pe un joc on-line cu privire la patrimoniul cultural, cu ajutorul căruia profesorii pot prezenta acest subiect într-un mod distractiv și educațional. Al doilea plan de lecție încurajează elevii să analizeze dimensiunea europeană a patrimoniului lor cultural prin proiecte creative și practice;
  • Șaisprezece propuneri concrete de proiecte care să fie realizate împreună cu elevii în sala de clasă sau în afara acesteia, de exemplu:
    • Pictori noi: organizarea atelierelor de artă în sala de clasă
    • Capsule de timp: cum ar fi viața cotidiană peste 1000 de ani? Adoptarea unui monument: deveniți persoana legată de monumentul dvs. preferat!
    • DescoperăUE: Lista dvs. cu obiecte de patrimoniu european preferate: compilarea unei liste cu cele mai importante cinci obiecte de patrimoniu cultural – locuri pe care doriți să le vizitați
    • Să dansăm! Învățarea dansurilor tradiționale din toată Europa
    • Eticheta patrimoniului european: explorarea etapelor creației europene
  • Jocul on-line „Detectivii patrimoniului cultural”, care prezintă subiectul patrimoniului cultural european printr-o serie de întrebări adaptate pentru elevii cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani și între 13 și 15 ani (două niveluri de dificultate).

Setul de instrumente în 24 de limbi este disponibil în „Colțul profesorilor” al Comisiei europene și pe site-ul EYCH. Acesta va apărea și în secțiunea „Resursele profesorilor” din secțiunea „Materiale didactice” ale portalului educației școlare a Academiei pentru profesori și e-twinning. Setul de instrumente va fi disponibil în curând pe paginile web ale Europeana și ale Casei Istoriei europene (secțiunile cu resurse educaționale).