Sergiu Gânga: eTwinning este o experiență bună și utilă pentru profesori pentru a vedea cum trăiesc ceilalți, cu ce respiră și așa, pot fi în pas cu lumea.

Sergiu GÂNGA, profesor de informatică, Liceul “Constantin Stere”, or. Soroca

Eh, m-aș fi gândit eu vreodată că îmi va părea rău că uite, am ajuns deja la vârsta pensionării? Fiecare dintre noi, chiar dacă ne place profesia, se gândește că ar vrea un concediu mai lung, să se odihnească de toate. Dar eu sunt pensionar deja de doi ani și continui să lucrez pentru că sunt motivat să o fac. Eu sunt printre primii profesori eTwinneri din Republica Moldova. Nu am ezitat o clipă atunci când am aflat despre platforma europeană eTwinning. Am decis că vreau să fiu și eu membru. A fost, dacă vreți, ca o posibilitate pe care am așteptat-o întreaga carieră.

Cu eTwinning e interesant deoarece reprezintă o poartă spre lume. Imaginați-vă următoarea situație. Toată ziua stai în bibliotecă, ai cărți, ai de toate, dar nu ai cu cine discuta. Uite pe platformă, avem posibilitatea să ne împărtășim ideile și experiența cu colegi din toată lumea. Mi-a plăcut mult ideea că voi putea coopera cu colegi din diferite țări. Și așa a și fost. Am discutat și am muncit cu profesori din Polonia, Georgia, România, Ucraina, chiar și din nordul Africii, Tunisia. Îmi amintesc că eram la un seminar din Polonia când m-am întâlnit cu colegul din Tunisia și el cunoștea mai puțin engleza, mai mult franceza o vorbea. Și nici eu nu vorbeam engleza fluent. Așa că discutam un cuvânt în franceză și altul în engleză. Dar într-un final, ne-am înțeles!

Această experiență este fenomenală. Noi putem să vedem ce e bine la noi, ce e bine la ei, profesorii din alte școli ai altor țări. Facem schimb de păreri în anumite domenii. Este un avantaj pentru fiecare profesor să vadă ce mai fac și alți colegi pentru ca să nu rămânem închiși în limitele manualului și a pereților clasei. Pot să spun, că am fost un fel de mentor pentru colegii mei din liceu. I-am motivat să devină parte a familiei eTwinning. Am înțeles că este o experiență bună și utilă, mai ales pentru profesorii mai tineri ca să vadă cum trăiesc ceilalți, cu ce respiră și să fie în pas cu lumea. În școala noastră sunt vreo șapte eTwinneri, dintre aceștia patru au fost la schimburi de experiență în România și Polonia. Apropo, la noi în liceu, nu există profesor care să nu aibă computer, acasă ori în clasă. Școala a participat la un proiect și am obținut o serie de laptop-uri, au mai fost donații și iată că toți suntem familiarizați cu computerul.

Însă cel mai important este că elevii sunt în centrul tuturor proiectelor eTwinning. Ei sunt activi pentru că se pot manifesta în grup, în cadrul teleconferințelor, își dezvoltă și comunicarea în limbi străine. Avem tot ce ne trebuie la liceu ca să facem lecții interesante, cu alte școli din Europa. Avem nevoie doar de putere și ambiție pentru a ajuta școala noastră să fie una cu adevărat europeană.

2018-10-25T09:42:38+00:00