Seminar de Contact eTwinning

În perioada 5-7 iulie curent, la Tirana, Republica Albania se va desfășura un Seminar de Contact eTwinning, care este destinat doar cadrelor didactice înregistrate pe platforma eTwinning Plus Moldova.
Seminarul va urmări familiarizarea participanților cu portalul și cu instrumentele eTwinning, stabilirea noilor contacte de cooperare și crearea parteneriatelor dintre cadre didactice înscrise pe platforma europeană eTwinning utilizând noile tehnologii informaționale.

În cadrul Seminarului vor fi organizate ateliere de instruire cu următoarele tematici:
1. Metode de motivare pentru elevi;
2. Colaborarea și comunicarea în eTwinning Live;
3. Găsirea partenerilor, planificarea și înregistrarea proiectelor;
4. Organizarea spațiului TwinSpace;
5. Instrumentele TIC pentru implementarea proiectelor eTwinning;
6. Cum să realizezi un proiect de calitate și să obții Certificat de calitate.

Criterii de eligibilitate:

  • Profesori debutanți/recent înregistrați în programul eTwinning;
  • Profesori care predau la treapta primara sau gimnazială;
  • Vârsta elevilor instruiți: 6-14 ani;
  • să posede limba engleză, nivel de comunicare;
  • să fie interesați în inițierea proiectelor cu școlile partenere din Europa;
  • să dețină competențe de utilizare a tehnologiei informației și comunicării (TIC);
  • să nu fi participat în ultimii trei ani la un alt eveniment internațional eTwinning;
  • să dețină pașaport biometric.

Costurile aferente participării la eveniment vor fi suportate de Fundația Est Europeană (PSA Moldova).

Cadrele didactice, interesate sa participe la seminar, sunt invitate să expedieze o scrisoare de intenție (în limba engleză) la adresa info@etwinning.md indicând ca subiect: Aplicare_Seminar de Contact_Albania.

Termen limită de aplicare: 29 mai 2017.